Având anumite curiozități legate de starea cărții în rândul copiilor, ne-am gândit să adresăm câteva întrebări unor persoane în măsură să ne răspundă, deși orice părinte poate, am ales un profesor, adică un părinte cu mulți copii, doamna profesoară Amalia Sigmirean de la Școala Gimnazială „Europa” Târgu-Mureș. Care mai este pulsul cărții în lumea copiilor, citesc copiii? Și anume ce preferințe au? În acest an școlar lucrez cu elevii clasei I și, deși sunt încă mici, elevii mei citesc. Ca și la generația anterioară, descopăr cu mare bucurie această aplecare a copiilor asupra cărții. Sunt interesați de teme din ce în ce mai diverse și sunt disponibili pentru experiența lecturii, ceea ce este o mare șansă pentru noi adulții de a le dezvolta gustul pentru lectură. Totul începe cu exercițiul cititului, care cu perseverență devine deprindere și se desăvârșește prin plăcerea de a citi.
Copiilor le place cartea de calitate, lectura în sine și realizarea grafică pe măsură.
Cine câștigă în concurența dintre lumea virtuală și carte? Prin elevii mei din ultimele generații, am învățat să nu mai percep lumea virtuală și cartea într-o relație de concurență. Fiecare își are locul și rostul bine determinat.
Copiii navighează pe Internet, se documentează, se joacă, … socializează. Lumea virtuală îi provoacă, le cultivă imaginația, cartea așează lucrurile, le echilibrează universul.
Atâta vreme cât cartea, manualul, reprezintă principalul suport de învățare, copiii se întorc la carte. Acolo „palpează” realitatea. Ce ne va rezerva viitorul…? E greu de anticipat.
Noi nu descurajăm explorarea lumii virtuale. I-am priva pe copii de șansa de a rămâne în competiție cu copiii din alte colțuri ale lumii. Să nu uităm că o mare parte a literaturii universal, adulți și copii o accesăm în format electronic, pe tabletă, pe Kindle…
  Copiii caută și lumea virtuală și cartea în egală măsură, cred.
În calitate de dascăl, ce le recomandați copiilor să citească din literatura nou apărută, și ce se menține din literatura clasică? Ce cărți noi îi atrag pe copii? Din literatura clasică nu mă pot exprima asupra unei liste riguroase de lecturi recomandate elevilor mei. Un fragment dintr-o operă literară consacrată care apare în manual poate fi o provocare la lectură: Poveștile și povestirile lui Ion Creangă; Dumbrava minunată; Fram, ursul polar; Vrăjitorul din Oz; Pinocchio, Micul prinț; Tom Sawyer. Chiar și un film pentru copii bine realizat poate deveni subiect de lectură.
Literatura contemporană vine cu o ofertă bogată de carte J.K.Rowling, Harry Potter, un erou cu care se pot identifica, dominat de o curiozitate specifică vârstei; apoi controversata serie de 11 volume a lui Jeff  Kinney, Jurnalul unui puști; cele 5 volume semnate de Lincoln Peirce, Marele Nate; bestseller-urile lui James Patterson, Generala; Emil Kästner, Cei trei …; și lista poate continua. Inițial, unele texte m-au surprins, m-am simțit chiar pusă în dificultate. Dar am considerat că pot constitui o primă carte deschisă, care să declanșeze mecanismul cititului de plăcere, urmând apoi cartea cu recuzita culturală a literaturii pentru copii. Consider că e important să dirijăm lectura copiilor cu discreție, excluzând cenzura, care ar putea duce la un interes amplificat pentru „fructul oprit”.
Dumneavoastră ați scris o poveste de Crăciun, cum v-a venit ideea să o scrieți?

Da, am scris o Poveste de Crăciun. Dar asemenea povestioare stau multe în format de ciornă, uitate între paginile unui manual mai vechi, sau mai nou, inspirate de o anumită secvență de lecție, de anumite așteptări ale elevilor mei, sau poate ale mele.
Desigur, a fost o oportunitate parteneriatul cu REEA. Imaginile care au însoțit firul narativ al Poveștii de Crăciun, realizate de echipa de desenatori, au apropiat copilul de carte, au adus în fața acestuia personaje inspirate din lumea virtuală, pe care el le cunoaște, le adoră. Așa că povestea a plăcut. Și copiilor și părinților. Acest lucru ne motivează să credem în continuare în destinul cărții ca alternativă la cunoașterea umană.