• Astăzi, 28.05.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Pulsul cărții pentru copii - Adevărul urât

19.05.16 | Opinie RO

Astfel se intitulează volumul nr. 5 din seria volumelor "Jurnalul unui puşti'', de Jeff  Kinney, roman în benzi desenate, o carte aflată în culmea gloriei. Un lucru care nu se prea știe este că titlul original este “Diary of a Wimpy Kid’’, care tradus ar fi ‘’Jurnalul unui puști prostuț’’, “wimpy’’ însemnând „pămpălău, bleg’’, „a person who is not strong, brave or confident”, traducere care a fost omisă de traducătorii în limba română pentru ca titlul să nu sune așa rău. Dacă americanii nu se sfiesc să-și anunțe stupizenia din start, românii sunt ceva mai reticenți. Dar conținutul dă la iveală din primele pagini adevărul urât. Cartea este o culegere de întâmplări banale zilnice care prin descrierea și aducerea lor în centrul atenției devin stupide. Autorul repetă o stupizenie testată deja pe seriale stupide care s-a dovedit a avea mare priză la public. Probabil că aceste seriale îi ajută pe pe oameni să se împace cu absurdul și stupizenia vieții cotidiene într-o societate pusă pe bunăstare, în care nu mai sunt idealuri de cucerit, nu mai este sclavie, nu mai sunt războaie.

Am întâlnit români care mi-au spus că au preluat ca model de viață Familia Bundy, pentru că le-a plăcut, pentru că absurdul și prostia trebuie luate așa cum sunt, și dacă nu ne putem lupta cu ele, măcar să ne amuzăm. În aceste seriale se râde în fundal din când în când pentru ca spectatorul să știe că trebuie să râdă. Cu puțin efort vom constata că putem râde din orice, putem trăi râzând în hohote cu gura până la urechi, de dimineață și până seara.  

Tema stupizeniei la adulți este preluată cu succes în seriale fabricate la nivelul copiilor și adolescenților: Austin and Ally, Violetta, Bătăușii Wasabi, Băiatul stridie, LoliRock, Sabrina, secretul vrăjitoarei adolescente, Prieteni sau adversari, Soy Luna sunt seriale pe care băiețelul meu de unsprezece ani le-a testat și după un sfert de prim episod, nu vrea să le afle continuarea. ''Băiatul stridie, mai ales, e jalnic'', a zis el. De ce? l-am întrebat. "Are un costum cu boxeri peste pantaloni!'' 

Producătorii de seriale trebuie să le dezvolte și celor mici gustul prostiei, pentru a deveni, ca adulți, spectatorii serialelor pentru adulți de același gen de care abundă canalele TV. ’’Jurnalul unui puști prostuț’’ e folosit pe scară largă pentru deschiderea apetitului pentru lectură, dar eu cred că deschide apetitul pentru bancuri. ’’Jurnalul unui puști bleguț’’ e o culegere de bancuri pentru copii, curățate de pornoșaguri, în care eroul Greg Heffley e un fel de Bulă american. Citind această carte copiii își îmbogățesc cultura în aceeași măsură în care adulții și-o îmbogățesc citind bancuri.  Acest jurnal le oferă copiilor bancuri într-o doză prea mare, obositoare. Cred că un volum două ajungeau, dar autorul a venit cu nouă, pentru a ține pasul cu concurența serialelor tv, cu care se acordă, și mai trebuie să-și umple și sacul cu bani. Dacă epoca actuală adoră pămpălăii, să-i dăm bice! Și adulții își au porția lor în acest jurnal, fiind satirizați, că doar e un roman satiric. Nu știu să se comporte cum trebuie. Mama îl dezamăgește pe copil că nu schimbă tortul din care a mâncat și câinele, ci doar curăță partea mușcată, mătușa dezgustătoare de șaptezeci de ani îl sărută pe puști pe gură. 

Jurnalul, fiind jurnal, poate deschide apetitul pentru ținut jurnale, ceea ce nu e rău, mai bine să stea omul să scrie cum își face patul sau cum a deraiat tramvaiul când venea de la piață decât să golănească prin cârciumi. Poate cine știe, va apărea un puști care va avea de povestit ceva mult mai interesant. 

În timp ce poveștile clasice au trudit din greu să aducă monștri cât mai înspăimântători, zâne cât mai feerice, cai cu șapte aripi, inorogi albi și armate de spiriduși pentru a hrăni setea de fantastic firească a copiilor și pentru a-i delecta și le odihni mintea după școală, Jeff Kiney vine cu o serie de notițe de un umor sec ilustrate pe măsură.

Unii editori spun că ilustrațiile cărților pentru juniori trebuie să fie făcute în așa fel încât să-i facă pe aceștia să viseze dar aceste schițe în creion nu numai că nu ating acest obiectiv dar îmi par deprimante. Partea cea mai proastă este că juniorii sunt foarte entuziasmați de acest jurnal. Și asta pentru că îi distrează, își regăsesc acolo unele glume, și întâmplări dar ei nu știu că acele glume nu îi ajută cu nimic, că viața are hotare mult mai vaste iar părinții și educatorii trebuie să fie aceia care să le arate acest lucru și care să le selecteze cărțile. Un lucru interesant este că editurile din România nu dau fragmente din carte în prezentările lor, așa cum ar trebui, pentru ca părintele care cumpără să aibă o idee.  

Dată fiind vâlva deosebită a cestor benzi desenate, aduc aici două extrase din două cărți celebre în paralel cu un extras din jurnal, pentru a-i ajuta pe părinți să vadă mai bine diferența dintre literatura adevărată și pseudo-literatura.   

 ''Jurnalul unui puști bleguț'': 

„După cum spuneam, într-o bună zi voi fi celebru, dar deocamdată sunt prins la școala generală, cu niște fraieri.” 

„-Știi că dacă ai mâna mai mare decât fața e semn de inteligență redusă ?

-Pe bune?

-Ha! Ți-am tras-o!

-Dar eu am inteligență redusă?

-Hm! Stai să mai verific o dată!”

 ‘’Ți s-a întâmplat: 

Să dai un adult cu loțiune de plajă?

Să fii mușcat de un animal?

Să fi mușcat de un om?

Să fii sărutat pe gură de o mătușă de peste șaptezeci de ani?

Să fi nevoit să schimbi un scutec?’’ 

‘’Îmi amintesc cum se comporta Bryce în școala primară: Fetele sunt de cacao! 

Da! 

Eu nu cred că fetele sunt de cacao!

Dar bineînțeles că acum nu mai recunoaște nimeni că eu am fost atâta timp de partea fetelor.’’

Fragment din "Aventurile lui Tom Sawyer'' de Mark Twain, publicat  în 1876:

„De data asta era vorba de un fluierat nou, care-i plăcea în chip deosebit şi pe care-l învăţase de la un negru. ardea de nerăbdare să-l încerce nestingherit. fluieratul ăsta aducea oarecum cu al păsărilor; era un fel de tril curgător, obţinut prin atingerea cerului gurii cu limba, la răstimpuri scurte, în mijlocul unei melodii. tot repetându-l silitor şi atent, Tom izbuti să-i prindă meşteşugul şi iată-l acum păşind alene pe stradă, cu gura izvor de triluri melodioase şi cu inima plină de mulţumire. Starea lui sufletească era foarte asemănătoare cu aceea a unui astronom care descoperă o planetă nouă, dar fără doar şi poate că băiatul simţea o bucurie cu mult mai adâncă şi netulburată decât ar fi simţit astronomul.’’

 Și un fragment din “Dumbrava minunată”: 

“Niciodată Lizuca nu văzuse luna așa de aproape și așa de mare. O neliniște i se furișa în suflet. Spre asfințit, în fundul pădurii, clipeau încă fire de jar sub spuză; într-acolo se strecurau pe nesimțite cele din urmă păsărele, dându-i bună-sara. Și cu toate că spre răsărit se înroșea luna și creștea lumina peste pâcla ogoarelor, în pădure o umbră tainică și deasă se întindea, izvorând din văi și cotloane necunoscute.

Lizuca se simțea puțintel înfricoșată.

– Ce ne facem noi, Patrocle ? întrebă ea pe cățel. Drumul nu se mai cunoaște.”

Eu prefer pentru deschiderea apetitului pentru lectură al copiilor cărți de genul ultimelor două. 

 

Mediana Stan