• Astăzi, 19.10.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Interviu cu Eugeniu Nistor

Lector univ. dr. Eugeniu Nistor

Interviu cu Eugeniu Nistor cu ocazia târgului de carte Bookland

Pe data de 12 iulie a avut loc, în cadrul târgului de carte Bookland, un recital de poezie. și-au încântat cititorii, veniți, din păcate, în număr restrâns, scriitorii mureșeni Laurențiu Blaga și Eugeniu Nistor, alături de organizatoarea evenimentului, Doris Iancu. Așa cum a declarat Eugeniu Nistor, vara este mai dificil să redai poeziei un public generos. Textele recitate au făcut parte din volumele „Rai de ocazie” (Laurențiu Blaga, 2003) și „Prolegomenele inimii” (Eugeniu Nistor, 2011), evenimentul încheindu-se cu susținerea  unor creații proprii de către Doris Iancu și cu recomandarea revistei „Lectura”, venită din partea lui Laurențiu Blaga. 

Cu ocazia aceasta am stat de vorbă cu poetul, publicistul, editorul și profesorul mureșean Eugeniu Nistor despre lectură, despre influența lui Lucian Blaga asupra devenirii sale, dar și despre importanța evenimentelor culturale în formarea tinerilor.  

G.M. Domnule Nistor, sunteți doctor în filosofie, poet, publicist, editor și profesor. Care dintre aceste dimensiuni ale personalității dumneavostră vă este cea mai dragă?

E.N. Din momentul în care m-am apucat de poezie, să zicem că cea mai dragă mi-a fost poezia. Dar asta s-a întâmplat cândva demult. Celelalte au venit într-un anumit fel firesc. De fapt toate trei se leagă de personalitatea lui Lucian Blaga. Iată un lucru pe care îl spun acum răspicat. Mi s-au întâmplat niște lucruri în timpul vieții. Despre moarte nu pot să vorbesc, numai despre viață. Eram elev de școală generală când un profesor de-al nostru a venit cu o carte misterioasă de la Cluj și ne-a citit niște versuri uluitoare. Eu, care uram poezia, mai ales că toată poezia care se preda în școală era cu cadență, cu metrică și cu o tematică adecvată regimului realist-socialist, am fost uluit, atunci, de versurile pe care ni le-a citit profesorul de limbă și literatură română, care se numește Aurel Hancu, și acum profesor la Târnăveni, poet și publicist. Nu citisem, deci, poezia lui Blaga, dar am auzit-o. A fost cumva o receptare folclorică. Apoi, în liceu s-a întâmplat ca în pelegrinările mele prin librării să îmi procur cartea din care ne citise profesorul Hancu. Sigur că eu scriam deja când ajunsesem în posesia cărții, dar vreau să vă spun că scriam foarte aproape de lirica blagiană, instinctual aproape. și atunci am debutat în revista „Vatra”. Eram elev de liceu. Apoi mi s-a mai întâmplat un miracol care a anunțat preocupările mele ulterioare. Ca un tânăr care bătea la porțile literaturii, am trimis un grupaj de versuri Festivalului de poezie de la Sebeș, Alba, care era la ediția a patra atunci. În cadrul programului a fost invitat și a răspuns invitației filosoful Constantin Noica, venit de la Păltiniș, unde se afla într-un autoexil. și atunci l-am ascultat pe Constantin Noica vorbindu-ne cam o oră și jumătate de filosofia culturii a lui Lucian Blaga. Sigur, eu nu citisem filosofia lui Lucian Blaga, dar m-a influențat să o citesc. Am citit toată filosofia lui Blaga apoi. Am urmat cursurile Facultății de Filosofie din București pe care am terminat-o cu o teză de licență despre matricea stilistică a lui Lucian Blaga. Am făcut doctoratul în Filosofie tot la București, pe care l-am susținut cu o teză despre conceptul de spațiu mioritic din filosofia acestuia, apoi, am început să și predau la universitate. Înainte predasem niște ore de filosofie la un liceu, dar nu eram deloc satisfăcut. Altceva este mediul universitar, care îți acordă o mare libertate în ceea ce privește tematizarea și amplitudinea cursurilor. Iată cum s-au îmbinat, de fapt,  aceste lucruri, toate sub cupola lui Lucian Blaga.

G.M. Cât de importantă credeți că este lectura și participarea la evenimente culturale în formarea tinerilor?

E.N. Fără lectură nu se poate. Oricâtă inteligență umană deține un individ, trăind în lumea civilizată el trebuie să învețe ceva din ceea ce au scris înaintașii noștri. Oricât de creator ar fi, nu poate ignora ce s-a făcut înainte. Toată cultura românească, dacă este să o luăm așa, este construită pe o coordonată fundamentală: cultura occidentală, care nici ea nu s-a născut din neant. Toate datele noastre arată că au existat influențele orientale asupra culturii grecești, influențele grecești asupra culturii romane și, apoi, influențele culturale și civilizatoare ale culturii romane mai ales asupra Europei. Astfel, Europa a devenit un centru difuzor de cultură pentru întreaga planetă. Este posesoarea, de fapt, a tuturor mijloacelor și a celor mai adânci concepte legate de viață, de lume, care se îmbină în mod plăcut cu o tehnologie adecvată. Deci, lectura nu trebuie să lipsească, după părerea mea, fiind ceea ce noi numim cultura profundă. Sigur că mai există și cultura de televizor, de radio, cultura pe care o absorbim din mediul imediat, dar aceea este o cultură superficială. Trebuie să ne întoarcem mereu la carte pentru că aceasta ne asigură ceva profund și durabil. Privind evenimentele culturale, fiecare individ are o anumită sensibilitate și o anumită receptivitate. Dacă această receptivitate este educată, atunci devii atent la mai multe lucruri. Din păcate, iată, se întâmplă un lucru care pe noi, cei care ne-am format în biblioteci, cu cartea în mână, ne doare. Mulți renunță din cauza confortabilității. Este mai confortabil să stai în pat și să te uiți la televizor, decât să ții o carte în mână, fiind concentrat la un subiect sau la ideile de acolo. și asta, sigur, nu poate decât să dăuneze prezentului și viitorului, generațiilor viitoare.      

G.M. Cum poate fi încurajată desfășurarea unor astfel de evenimente: lansări de carte, recitaluri, târguri de carte?

E.N. Ce putem face este să ne întâlnim cu cititorii noștri, să le arătăm că există niște frumuseți în cărți, pe care ei trebuie să le descopere, să le identifice și să se identifice cu ele, să-și formeze gustul. 

G.M. Cine ar trebui să ia inițiativa? Scriitorii?

E.N. Ar fi niște posibilități. Da, și scriitorii. Noi am încercat lucruri din acestea în cadrul Asociației scriitorilor din Târgu-Mureș și nu numai din Târgu-Mureș. Uniunea scriitorilor din București a venit cu programe interesante, programe legate de lectura publică. Noi, de asemenea, într-un timp mergeam mai des prin unele așezări din județ. Sigur, în primul rând aveam în vizor publicul din Târgu-Mureș. Exista o librărie care se numea Romulus Guga, unde se puteau face întâlniri cu cititorii. Acum ne aflăm la marginea orașului, la un târg de carte itinerant. Încercăm și aici. Oricum, nu ne vom lăsa păgubași. Chestiunea este că, totuși, ar trebui ca oamenii să înțeleagă că, până la urmă, tot cartea este de bază. Ne străduim să facem lucrurile acestea, dar nu prea reușim. Probabil că și lupta pentru subzistență este puternică. O parte din energiile fiecărui individ se canalizează spre altceva, spre a asigura veniturile pentru familie, poate că unii lucrează în două, trei locuri. Deci, e mai dificil să găsească răgaz. Dar, după părerea mea, se poate face ceva fundamental și asta ține de Guvernul României, de Parlament, de instituțiile fundamentale ale statului. S-ar putea, de exemplu, atunci când se distribuie licențele de emisie pentru diverse posturi de televiziune să le impună un timp de antenă legat de activități culturale, fie că invită acolo muzicieni, oameni de teatru, artiști plastici sau scriitori, fie că invită reprezentanți ai Academiei Române, specializați pe diverse domenii științifice puternice, în așa fel încât publicul să perceapă că există și astfel de preocupări în societatea românească, nu doar manele, nu doar kitschuri, nu doar distracție ieftină. Există, deci, lucruri serioase, care ar merita atenția noastră. Să recunoaștem că televiziunea este de mare forță propagandistică la această oră. Nu putem s-o ignorăm. Mai sunt și alte posibilități, precum internetul și diversele modalități de comunicare prin tehnicile moderne. Dar eu zic că televiziunea este cel mai bun mijloc pentru a fi impuse aceste valori culturale, pentru a le face cunoscute.       

Vă mulțumim, domnule Eugeniu Nistor, pentru timpul acordat! Sperăm ca frecvența activităților culturale să fie mai ridicată, atât în mediul cultural târgumureșean, cât și pe posturile naționale de televiziune.  

 

Georgeta Movilă

Imagine din spectacolul Carmina Burana

„Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori. Capacitatea lor de a putea prelungi mișcarea corporală și de a o întregi cu intenția actoricească îmi convine de minune, mă inspiră, mă ex- și in-cită.”

G.M. V-ați reîntors în țară oridecâteori ați avut ocazia și ați dat naștere unor mari spectacole. Carmina Burana a devenit cea mai apreciată producție a Naționalului târgumureșean din stagiunea ce tocmai a luat sfârșit. Cum ați lucrat cu actorii? Nu ați întâmpinat dificultăți în a monta un spectacol de teatru dans cu actori? Cum vi s-a părut echipa Teatrului Național Târgu-Mureș?
G.C. Din moment ce plasez întâlnirea pe tărâmul metaforei, nu, nu am întâmpinat nicio dificultate în a lucra cu actori pentru un spectacol de dans, cum ar fi acea „carmină” de care, atât de măgulitor pentru mine, pomeniți. Ba chiar dimpotrivă. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori. Capacitatea lor de a putea prelungi mișcarea corporală și de a o întregi cu intenția actoricească îmi convine de minune, mă inspiră, mă ex- și in-cită. Primul meu premiu de coregrafie a fost cel al mișcării scenice pe care o realizasem, abia ieșit de pe băncile școlii, la teatrul din Piatra Neamț. Este vorba de Harap Alb, în regia doamnei Zoe Anghel-Stanca. Iar lucrul la CARMINA BURANA va rămâne, ca și cel din 2001, când am creat Jungla X la minunatul Teatru Ariel al lui Gabi Cadariu, una din perioadele fericite din viața mea de artist. Sper ca piesa să aibă o viață cât mai puternică,  pe măsura pasiunii pe care am pus-o în a o crea. Îi mulțumesc din suflet Alinei Nelega care, pe lângă Ariel, găsește forța de a colabora cu Teatru Național din Târgu-Mureș, Alinei, care avusese ideea și inițiativa de a mă aduce să lucrez cu această deosebită și talentată echipă de artiști și.... sufletiști.  

„Publicul formează un triunghi energetic și emoțional între creator, interpret și el însuși. Din punct de vedere psihologic și, aș îndrăzni să spun, chiar filozofic, îl concep ca pe un „ménage í  trois” indispensabil actului de amor care este pentru mine spectacolul.”

G.M. Cât de important este spectatorul pentru dumneavostră? Dar receptările criticilor?
G.C. Pentru mine publicul a fost dintotdeauna un partener activ și nu un simplu martor sau observator pasiv. Publicul formează un triunghi energetic și emoțional între creator, interpret și el însuși. Din punct de vedere psihologic și, aș îndrăzni să spun, chiar filozofic, îl concep ca pe un „ménage í  trois” indispensabil actului de amor care este pentru mine spectacolul. Consider publicul ca fiind o entitate mai inteligentă și mai informată decât cea formată de cei de pe scenă sau din spatele scenei pentru simplul motiv că este o întrunire a mai multor creiere. Iar eu, fie ca creator, fie ca interpret, fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca publicul să devină, în plus, și o reuniune de inimi și suflete. Iar cât despre critici, aceștia fiind și ei tot spectatori cărora încerc să le transmit emoție și energie, trăiesc receptările lor ca pe niște cristalizări ale reacției publicului.

G.M. Ce ne puteți spune despre proiectele dumneavoastră viitoare?
G.C. În afară de iminentul turneu din Chile a Baletului Național Chilian cu piesa mea ANGELES, aștept cu nerăbdare, la începutul lui octombrie, premiera la Teatrul Național din București a ultimei mele piese de teatru coregrafic, adică de dans!, D”™ALE NOASTRE, inspirată din lumea lui Caragiale și interpretată de către tinerii și talentații dansatori ai Companiei Gigi Căciuleanu din România. Da, puțin câte puțin, îmi văd visul începând să se îndeplinească! O bucurie pe care mi-o rezervă viitorul este realizarea proiectelor care mi s-au propus în România, în 2013 și, sper, și mai încolo, dacă zarurile îmi vor fi favorabile, cu artiști români, pentru un public atât din România, dar, sper din suflet, și din afară.

G.M. Cu ce personalități, pe care nu ați avut ocazia să le cunoașteți, v-ați întâlni la un pahar de vin?
G.C. Cu mai toate!

Vă mulțumesc, domnule Gigi Căciuleanu, pentru timpul acordat, atât de prețios printre repetiții și spectacole!

Reprezentațiile spectacolului Carmina Burana vor avea loc la Teatrul Național din Târgu-Mureș începând cu această toamnă. De asemenea, scrierile lui Gigi Căciuleanu pot fi urmărite pe site-ul LiterNet (http://www.liternet.ro/autor/169/Gigi-Caciuleanu.html).

Interviu realizat de Georgeta Movilă


După ce realizați schițele, urmăriți în continuare evoluția lor în atelier? Despre oamenii din atelier ce ne spuneți?
Realitatea este că fără oamenii din spatele scenei nici un spectacol nu ar vedea luminile rampei. Ei, sculptorii, modelatorii, tâmplarii și croitorii prin specificul muncii lor execută fiecare piesă care compune un obiect (decor sau păpușă). Tot ei execută sistemele tehnice ale mecanismului interior al unei păpuși după ce studiază desenele mele tehnice, cotate la mărime reală. După ce totul este executat „la alb” intervin eu cu adaosurile necesare, costum, încălțăminte, păr, ochi, urechi, pictură etc. Adică, finisez și dau aspectul final al păpușii, însuflețite ulterior de actorul păpușar. Cel mai important colaborator în realizarea unei concepții scenografice este sculptorul și constructorul de păpuși. Ei creează actorul interpret numit păpușă.
În acest stadiu de lucru, chem copii care se apropie curajoși de păpuși, le iau în mâini și aflu dacă sunt sau nu pe drumul cel bun. Le acceptă din start sau le găsesc defecte. În general nu m-am întâlnit cu critici aspre din partea lor. Am remarcat că sunt atrași, în general, de păpușile cu trăsături ferme, clare, păpuși bine, frumos finisate și foarte mobile. Impresia lor, mă ajută mult la tușa finală, la ultimă trăsătură de pensulă. Eu sunt un scenograf foarte exigent cu mine însămi, nu pot să trimit în scenă un obiect, fie el păpușă sau element de decor fără să-l finisez conform cu stilul și gustul meu artistic. În timpul repetițiilor, când se presupune că din punctul meu de vedere totul este gata, constat că tot mai am ceva de adăugat sau eliminat din dorința mea de a servi cât mai bine ideile regizorale și actoricești. Dar odată cu premiera spectacolului termin și eu cu retușurile, gata! Spectacolul este ca un copil care s-a născut, a crescut sub oblăduirea creatorilor și pleacă apoi să înfrunte realitatea vieții…

Vedeți dumneavoastră, meseria mea nu ar avea finalitate dacă nu ar exista această „specie” de artiști, minunați, cu iubire de păpușă, adica actorii păpușari. Dacă nu ar exista ei, să anime și să dea glasul și sufletul lor păpușilor executate de mine, munca și gândurile mele ar rămâne suspendate în eter, nevalorificate, neștiute de nimeni.

Un personaj favorit?
M-ați întrebat de personaje favorite, nu cred că pot numi unul. Sunt multe …, le iubesc pe toate, sunt toate cele născute și văzute de ochii minții mele și care au iesit la rampă în spectacole semnate la rubrica scenografie, Eugenia Tărășescu Jianu.
 
Lucrați pentru Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, am înțeles că ați colaborat și colaborați și cu alte teatre.
Da. Eu sunt un scenograf care a abordat toate genurile teatrale- iubesc opera și baletul, lucrez foarte mult în teatru dramatic – în ultima perioadă lucrez la Teatrul Național din Cluj. Ultimele premiere le-am avut în 2010 – 2011 cu „Revizorul” de Gogol și „Zenobia” de Gelu Naum în regia Monei Chirilă Marian, dar locul în care mă relaxez și trăiesc fericiri este teatrul de păpuși. Din totdeauna în momentele de derivă artistică m-am refugiat în teatrul de animație. Navighez între aceste genuri de teatru frecvent din 1970 până astăzi în fiecare an pe lângă un spectacol de teatru sau operă am montat și unul de păpuși.

Cum ajungeți să realizați scenografia unui spectacol?
Regizorii care m-au solicitat și care au colaborat cu mine de-a lungul timpului sunt prietenii mei de suflet și minte dintotdeauna. Ei au acceptat modul meu personal de abordare și au folosit-o cu succes, spun eu, și nu numai eu, dovadă cronicile scrise după fiecare premieră și premiile obținute la festivaluri ale acestui gen teatral. Stilul de gândire și creațiile artistice ale fiecărui coleg regizor, în parte, au dat originalitate și unicitate spectacolelor semnate de ei.
Consider că am un înger păzitor artist și el la rândul lui, deoarece m-a condus în preajma unora dintre cei mai importanți regizori de teatru și teatru de păpuși din țară. Fiecare spectacol are imaginile și discursurile sale regizorale, fiecare este o experiență artistică unică.

Regizorul dă indicații în ce privește concepția scenografică? Dacă are gata scenografia, păpușile, ce mai face regizorul?
Regizorul nu dă indicații în concepția scenografică. În discuțiile avute în timpul elaborării concepției regizoral-scenografice se crează o simbioză între gândurile regizorului și imaginația scenografului care conduc la actul final, spectacolul. Procesul de gândire este total diferit în spectacolul de teatru de păpuși față de celelalte genuri teatrale.
În teatru regizorul lucrează cu personaje vii – actorii - pe când în teatrul de păpuși lucrează cu personaje care sunt formate din păpuși inerte, cu forma și chipul gândite de scenograf și cu viața pe care i-o dă mânuitorul. Acesta este miracolul care se numește teatru de păpuși.

După ce terminați lucrul la un spectacol și are loc premiera, mergeți să-l vedeți? La ce vă gândiți atunci?
Evident că iau parte la premieră alături de întreg colectivul artistic, reprezintă finalitatea muncii noastre de creație.

Un copil are nevoie de fantastic, de personaje și jucării, copilul dumneavoastră a avut această resursă chiar în mama lui, cum a fost?
Fiecare copil este special, fiecare copil are lumea lui fantastică. Eu pot să fiu fericită că, de multe ori, acești copii cu lumea lor diferită s-au adunat laolaltă și au trăit în cadrul spectacolului, alături de personajele create de mine la fel de intens. Nu  pot spune că fiica mea a avut parte de atenția mea specială, este înzestrată nativ cu o fantezie bogată și cred că tot ce s-a întâmplat în jurul ei a ajutat-o să devină omul minunat de acum. Fiica mea ca și nepoata mea de nouă ani și-au exprimat fantezia prin desen. De multe ori păpușile create de mine s-au născut mai întâi și întâi pe foile desenate sau pictate de ele.


Această selecție de spectacole ce înseamnă? Cumva o listă de preferințe, de realizări scenografice preferate?
Selecția de spectacole pe care v-am anexat-o, fără să specific de ce (scuze!!) înseamnă o parte din activitatea mea pe scenă. Am renunțat să le mai enumăr pe cele din perioada de dinainte de revoluție. Fiecare din titlurile înșiruite înseamnă un nou punct de pornire în cariera mea, cu fiecare regizor cu care am colaborat am mai cucerit o dată publicul și critica de specialitate. Cu fiecare spectacol am câștigat un prieten regizor și mulți prieteni adulți sau copii. Chiar și dumneavoastră sunteți printre prietenii câștigați în urma vizionării spectacolului „Pinocchio”.
Toate spectacolele de teatru de păpuși enumerate au fost încununate cu premii naționale si internaționale la festivaluri și gale de teatru de păpuși.

Selecție spectacole:
Motanul încalțat, regie Tudor Chirilă, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru Botoșani 1990, Gala Națională a Păpușarilor 1991
Tinerețe fără bătrânețe, regie Mona Marian, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru de păpuși Gulliver, Galați 1991
Cerbul, de C. Gozzi, regie Mona Marian, Premiul pentru spectacol la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2008
Zurinca, regie G. Cadariu, Premiul pentru spectacol și scenografie la Gala intenațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Califul Barză, regie Oana Leahu, Premiul pentru spectacol și premiul pentru scenografie la Gala Internațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Povestea celor trei potocale, de C. Gozzi, regie Georgeta Lozincă, Premiul pentru scenografie la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2010

În final, vreau să vă rog să mă scuzați. Nu am exercițiul scrisului, îmi este mai ușor să verbalizez. Sunt într-o perioadă aglomerată și nu prea reușesc să mă concentrez pe problemele pe care mi le-ați indicat. Sper să fie satisfăcător ceea ce v-am răspuns.
Vă mulțumesc pentru tot,
Gina Jianu

Eu vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să îmi răspundeți.

 

Mediana Stan