• Astăzi, 18.10.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Interviu cu scenografa Eugenia Tărășescu-Jianu

Eugenia Tărășescu Jianu, scenografa din spatele unui decor care ne fascinează. Te uiți la o păpușă, la o fotografie a unui spectacol de teatru și vezi niște personaje care te fac să te uiți cu atenție, minute în șir, examinând fiecare detaliu. În Aventurile lui Pinocchio vulpea mi s-a părut atât de grațioasă și de frumos colorată încât am stat minute întregi privind fiecare detaliu, forma feței, încălțămintea, mâinile, rochia. Când eram copil stăteam și mă uitam timp îndelungat la poze dar păpușile acestea m-au făcut să mă uit la fel de mult și acum.
Doamna Eugenia Tărășescu-Jianu, am aflat întâi de personajele dumneavoastră, apoi de dumneavoastră. Pentru că îmi plac poveștile și păpușile, v-am găsit imediat un loc într-o poveste a mea, în care o fetiță creează și construiește toată ziua tot felul de păpuși sfârșind prin a deveni ea însăși o păpușă.

Sunt onorată că v-am emoționat prin intermediul păpușilor gândite de mine pentru spectacolul Pinochio, de la Teatrul Ariel.
Aveți dreptate că am ceva în comun cu personajul creat de dumneavoastră,  Păpădina, dar în aceeași măsură mă identific și cu Geppeto, clasicul personaj, creator de păpușă însuflețită, din spectacolul recent vizionat de dumneavoastră,  Pinocchio.

Care este primul pas de la care porniți în realizarea unei păpuși?
Eu când gândesc un personaj, încerc să-l concep plastic cât mai aproape de realitatea lui din scriitura dramatică, trecându-l prin filtrul propriei trăiri.
Am înțeles că nu sunteți străină de lunga mea carieră artistică. Am conceput scenografii în toate genurile teatrale – operă, balet, teatru dramatic, revistă și nu în ultimul rând, teatru de păpuși, și nu cred că ar fi interesant pentru nimeni să înșir „titluri", numeroase, cu semnificație numai pentru „vanitatea" mea de artist și mai puțin pentru public. Experiențele mele în arta păpușărească, care m-au bucurat, fiecare în parte, datorită lumii fantastice în care se produce actul teatral, au fost pline de inovații în imagine și construcție (în sensul pur tehnic) de păpuși. Ca exemplu, eu am eliminat paravanul clasic și am construit păpușa cu picioare.

Am observat că sunt actori, păpușari, îmbrăcați în haine întunecate care mânuiesc păpușile, dumneavoastră v-ați gândit la această tehnică?
Eliminarea paravanului clasic, în concepția mea scenografică s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă, din anii 70 când m-am apropiat sufletește de acest gen teatral. Realitățile s-au estompat. Ceea ce pot spune cu siguranță este că apariția actorului păpușar singur sau în trupă, în costumul negru cu cagulă, ajutat de plastica sa corporală și de păpușa sa (fie ea pe mână, marionetă sau cu tijă în cap și mâini) mi-au conferit un stil de exprimare artistică foarte personal.
Dragostea cu care gândesc un nou spectacol, fie basm, poveste, feerie, mă încarcă cu emoții acum, ca și la debutul meu cu spectacolul „Copilul din stele” de Oscar Wilde, în anii ”™70.

Ne puteți trimite o fotografie a decorului?
Îmi pare rău că nu vă pot oferi o fotografie. Sunt imagini vechi pe care nu le am în format digital.

Ați cerut vreodată părerea vreunui copil despre munca dumneavoastră? Sau altfel formulat, copiii de aici de pe pământ ce zic?
Am un obicei pe care l-am păstrat cu strășnicie și anume, în clipa în care am terminat de gândit și conceput la planșetă un spectacol, îmi caut critici pe măsura pretențiilor mele, adică copii, la început copiii prietenilor și fiica mea, acum nepoții prietenilor și proprii mei nepoți. Onestitatea naivă, sinceritatea crudă și fantezia lor îmi hrănesc imaginația și îmi stimulează creativitatea.

Un exemplu concret de „cruzime”?
La începuturile mele artistice atunci când m-am creionat ca scenograf al acestui gen, observațiile tranșante  din partea copiiilor îmi orientau gândurile creative. Asfel observații de genul „Omul acesta nu are urechi?”, „Vai, zâna asta este urâtă și este brunetă, de ce nu are părul galben?” , „Acesta este un lup!?”, m-au ajutat să fiu mult mai atentă la ceea ce fac și cum manevrez forma astfel încât să nu se nască nelămuriri și respingeri în mintea copiilor. Astfel, nu am trecut și nu trec la executarea artistică și tehnică a elementelor de décor și a păpușilor fără avizul micilor mei critici de taină.

Ce înseamnă această executare artistică și tehnică a elementelor de decor?
Executarea artistică înseamnă desene tehnice cu cote de mărime și modalități explicite de executare (prin intermediul sculptorului, tâmplarului sau croitorului) și desenele colorate ale elementelor de decor și costum ale păpușilor în mărime reală. Artiștii executanți, cu care am relații directe de colaborare, sunt cei care, cu ajutorul instrumentelor lor de lucru dau naștere obiectului concret, păpușă sau element de decor.


După ce realizați schițele, urmăriți în continuare evoluția lor în atelier? Despre oamenii din atelier ce ne spuneți?
Realitatea este că fără oamenii din spatele scenei nici un spectacol nu ar vedea luminile rampei. Ei, sculptorii, modelatorii, tâmplarii și croitorii prin specificul muncii lor execută fiecare piesă care compune un obiect (decor sau păpușă). Tot ei execută sistemele tehnice ale mecanismului interior al unei păpuși după ce studiază desenele mele tehnice, cotate la mărime reală. După ce totul este executat „la alb” intervin eu cu adaosurile necesare, costum, încălțăminte, păr, ochi, urechi, pictură etc. Adică, finisez și dau aspectul final al păpușii, însuflețite ulterior de actorul păpușar. Cel mai important colaborator în realizarea unei concepții scenografice este sculptorul și constructorul de păpuși. Ei creează actorul interpret numit păpușă.
În acest stadiu de lucru, chem copii care se apropie curajoși de păpuși, le iau în mâini și aflu dacă sunt sau nu pe drumul cel bun. Le acceptă din start sau le găsesc defecte. În general nu m-am întâlnit cu critici aspre din partea lor. Am remarcat că sunt atrași, în general, de păpușile cu trăsături ferme, clare, păpuși bine, frumos finisate și foarte mobile. Impresia lor, mă ajută mult la tușa finală, la ultimă trăsătură de pensulă. Eu sunt un scenograf foarte exigent cu mine însămi, nu pot să trimit în scenă un obiect, fie el păpușă sau element de decor fără să-l finisez conform cu stilul și gustul meu artistic. În timpul repetițiilor, când se presupune că din punctul meu de vedere totul este gata, constat că tot mai am ceva de adăugat sau eliminat din dorința mea de a servi cât mai bine ideile regizorale și actoricești. Dar odată cu premiera spectacolului termin și eu cu retușurile, gata! Spectacolul este ca un copil care s-a născut, a crescut sub oblăduirea creatorilor și pleacă apoi să înfrunte realitatea vieții…

Vedeți dumneavoastră, meseria mea nu ar avea finalitate dacă nu ar exista această „specie” de artiști, minunați, cu iubire de păpușă, adica actorii păpușari. Dacă nu ar exista ei, să anime și să dea glasul și sufletul lor păpușilor executate de mine, munca și gândurile mele ar rămâne suspendate în eter, nevalorificate, neștiute de nimeni.

Un personaj favorit?
M-ați întrebat de personaje favorite, nu cred că pot numi unul. Sunt multe …, le iubesc pe toate, sunt toate cele născute și văzute de ochii minții mele și care au iesit la rampă în spectacole semnate la rubrica scenografie, Eugenia Tărășescu Jianu.
 
Lucrați pentru Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, am înțeles că ați colaborat și colaborați și cu alte teatre.
Da. Eu sunt un scenograf care a abordat toate genurile teatrale- iubesc opera și baletul, lucrez foarte mult în teatru dramatic – în ultima perioadă lucrez la Teatrul Național din Cluj. Ultimele premiere le-am avut în 2010 – 2011 cu „Revizorul” de Gogol și „Zenobia” de Gelu Naum în regia Monei Chirilă Marian, dar locul în care mă relaxez și trăiesc fericiri este teatrul de păpuși. Din totdeauna în momentele de derivă artistică m-am refugiat în teatrul de animație. Navighez între aceste genuri de teatru frecvent din 1970 până astăzi în fiecare an pe lângă un spectacol de teatru sau operă am montat și unul de păpuși.

Cum ajungeți să realizați scenografia unui spectacol?
Regizorii care m-au solicitat și care au colaborat cu mine de-a lungul timpului sunt prietenii mei de suflet și minte dintotdeauna. Ei au acceptat modul meu personal de abordare și au folosit-o cu succes, spun eu, și nu numai eu, dovadă cronicile scrise după fiecare premieră și premiile obținute la festivaluri ale acestui gen teatral. Stilul de gândire și creațiile artistice ale fiecărui coleg regizor, în parte, au dat originalitate și unicitate spectacolelor semnate de ei.
Consider că am un înger păzitor artist și el la rândul lui, deoarece m-a condus în preajma unora dintre cei mai importanți regizori de teatru și teatru de păpuși din țară. Fiecare spectacol are imaginile și discursurile sale regizorale, fiecare este o experiență artistică unică.

Regizorul dă indicații în ce privește concepția scenografică? Dacă are gata scenografia, păpușile, ce mai face regizorul?
Regizorul nu dă indicații în concepția scenografică. În discuțiile avute în timpul elaborării concepției regizoral-scenografice se crează o simbioză între gândurile regizorului și imaginația scenografului care conduc la actul final, spectacolul. Procesul de gândire este total diferit în spectacolul de teatru de păpuși față de celelalte genuri teatrale.
În teatru regizorul lucrează cu personaje vii – actorii - pe când în teatrul de păpuși lucrează cu personaje care sunt formate din păpuși inerte, cu forma și chipul gândite de scenograf și cu viața pe care i-o dă mânuitorul. Acesta este miracolul care se numește teatru de păpuși.

După ce terminați lucrul la un spectacol și are loc premiera, mergeți să-l vedeți? La ce vă gândiți atunci?
Evident că iau parte la premieră alături de întreg colectivul artistic, reprezintă finalitatea muncii noastre de creație.

Un copil are nevoie de fantastic, de personaje și jucării, copilul dumneavoastră a avut această resursă chiar în mama lui, cum a fost?
Fiecare copil este special, fiecare copil are lumea lui fantastică. Eu pot să fiu fericită că, de multe ori, acești copii cu lumea lor diferită s-au adunat laolaltă și au trăit în cadrul spectacolului, alături de personajele create de mine la fel de intens. Nu  pot spune că fiica mea a avut parte de atenția mea specială, este înzestrată nativ cu o fantezie bogată și cred că tot ce s-a întâmplat în jurul ei a ajutat-o să devină omul minunat de acum. Fiica mea ca și nepoata mea de nouă ani și-au exprimat fantezia prin desen. De multe ori păpușile create de mine s-au născut mai întâi și întâi pe foile desenate sau pictate de ele.


Această selecție de spectacole ce înseamnă? Cumva o listă de preferințe, de realizări scenografice preferate?
Selecția de spectacole pe care v-am anexat-o, fără să specific de ce (scuze!!) înseamnă o parte din activitatea mea pe scenă. Am renunțat să le mai enumăr pe cele din perioada de dinainte de revoluție. Fiecare din titlurile înșiruite înseamnă un nou punct de pornire în cariera mea, cu fiecare regizor cu care am colaborat am mai cucerit o dată publicul și critica de specialitate. Cu fiecare spectacol am câștigat un prieten regizor și mulți prieteni adulți sau copii. Chiar și dumneavoastră sunteți printre prietenii câștigați în urma vizionării spectacolului „Pinocchio”.
Toate spectacolele de teatru de păpuși enumerate au fost încununate cu premii naționale si internaționale la festivaluri și gale de teatru de păpuși.

Selecție spectacole:
Motanul încalțat, regie Tudor Chirilă, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru Botoșani 1990, Gala Națională a Păpușarilor 1991
Tinerețe fără bătrânețe, regie Mona Marian, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru de păpuși Gulliver, Galați 1991
Cerbul, de C. Gozzi, regie Mona Marian, Premiul pentru spectacol la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2008
Zurinca, regie G. Cadariu, Premiul pentru spectacol și scenografie la Gala intenațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Califul Barză, regie Oana Leahu, Premiul pentru spectacol și premiul pentru scenografie la Gala Internațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Povestea celor trei potocale, de C. Gozzi, regie Georgeta Lozincă, Premiul pentru scenografie la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2010

În final, vreau să vă rog să mă scuzați. Nu am exercițiul scrisului, îmi este mai ușor să verbalizez. Sunt într-o perioadă aglomerată și nu prea reușesc să mă concentrez pe problemele pe care mi le-ați indicat. Sper să fie satisfăcător ceea ce v-am răspuns.
Vă mulțumesc pentru tot,
Gina Jianu

Eu vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să îmi răspundeți.

Mediana Stan