(In)certitudini poetice, interviu cu Daniel Dăian
Ce este poezia pentru un poet Poezia este un stol de păsări de casă, care își doresc să se transforme în lebede negre și să fie cumva devorate de foamea cuiva. Glumesc! Poezia este o pasăre, care construiește libertate într-o peliculă de film mut. Un simbolism de categorii colaterale, care sunt hotărăte să provoace nuanțele delirului poetic. Pentru că, în fond. Poetul este un nebun frumos al timpului probabil. În mintea lui este un război de mătase, unde fluturii se întrepătrund generând un război de țesut de mari proporții. Dar nu există victimă mai mare decât el însuși. Restul sunt doar antemergători sau privitori interconectați ai anvergurii. Poetul este o locuință subterană, cu un soare negru deasupra capului. Viziunea lui este de fapt harul său. Restul sunt doar construcții de graniță, unde este nu și da în același timp. Poetul are un destin individual plin de gropi. Viul inconturnabil se întâlnește cu flexibilitatea opțiunilor personale, născând un val cataclismic al propriului impropriu de mai târziu. Viziunea poetică în câmpul periferic al unui poet este de fapt cosmosul său personal. Un individ în vid, unde improbabilul este cauza acelei plutiri în greutate. Un infinit de sensuri cu un infinit de ceruri la îndemână. Asta cred eu cel puțin.