• Astăzi, 17.12.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Andreea Chira șerban - în căutarea omului

 Andreea Chira șerban are 23 de ani, proaspăt împliniți, după cum mărturisește ea, anul trecut a absolvit secția de grafică a Facultății de Artă Plastică si Design din Cluj-Napoca.

"După absolvirea Liceului de Artă și chiar pe durata clasei a XII-a începusem să mă preocup de direcția pe care urma să o parcurg din punct de vedere profesional, fiindu-mi destul de limpede că nu aveam să mă îndepărtez prea mult de aria artistică/creativă. Arhitectura mi s-a părut la momentul respectiv o alegere potrivită pentru viitor, în numele unei posibilități crescute de angajare si implicit, o siguranța financiară... singura problemă a fost faptul că era un gând de viitor si nu de prezent. Un domeniu mult mai permisiv și lipsit de constrângeri si reguli a fost grafica, si cu toate că a fost a doua opțiune pe hârtie, a fost mereu prima în suflet. S-a întâmplat ca geometria descriptivă, esențială pregătirii și admiterii la arhitectură, să fie blestemul si binecuvantarea mea, deoarece din cauza, sau mai bine zis datorită ei am ajuns să aplic pentru secția de grafică de la Facultatea de Arte din Cluj. Pe parcursul celor trei ani mi-am dezvoltat un stil, am asimilat și trecut prin diverse tehnici și metode de reprezentare si am avut timpul necesar sa-mi formez un portofoliu care să redea stadiul în care mă aflu acum. Am apreciat mereu eclectismul și posibilitatea de a combina si introduce diverse medii artistice, impactul creat de cantitatea de informatie care poate fi comprimată în câteva secunde. Dacă se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, atunci 24 de imagini pe secundă pot relata deja o  poveste."

Andreea Chira se consideră încă departe de nivelul la care își dorește să ajungă, deși analizând lucrările ei te întrebi oare care ar mai putea fi acel nivel, portofoliul ei bogat presupune o cantitate imensă de muncă pe care eu personal m-am întrebat când a avut timp să o realizeze, dar desigur a fost "ajutată" de enormul  talent pe care îl etalează ca pe tavă în fiecare lucrare "eclectică" în parte. Dar Andreea este în căutarea omului, așa că nu trebuie să ne mire. A fost admisă la o facultate de animație din Danemarca, The Animation Workshop, unde va începe cursurile din august.

"Până voi ajunge pe-acolo, unde sunt sigură că noțiunea de timp liber va fi folosită  mult mai rar, continui să mă preocup de desen și de pictura digitală în mare parte, câte-o excursie pe ici-colo și ca să-mi satisfac și latura mea practică și strategică, un joc de șah mă va face întotdeauna fericită."

Portofoliul ei poate fi văzut aici:  www.serbanchira.com, un site pe care vi-l recomandăm pentru timpul liber.


După ce realizați schițele, urmăriți în continuare evoluția lor în atelier? Despre oamenii din atelier ce ne spuneți?
Realitatea este că fără oamenii din spatele scenei nici un spectacol nu ar vedea luminile rampei. Ei, sculptorii, modelatorii, tâmplarii și croitorii prin specificul muncii lor execută fiecare piesă care compune un obiect (decor sau păpușă). Tot ei execută sistemele tehnice ale mecanismului interior al unei păpuși după ce studiază desenele mele tehnice, cotate la mărime reală. După ce totul este executat „la alb” intervin eu cu adaosurile necesare, costum, încălțăminte, păr, ochi, urechi, pictură etc. Adică, finisez și dau aspectul final al păpușii, însuflețite ulterior de actorul păpușar. Cel mai important colaborator în realizarea unei concepții scenografice este sculptorul și constructorul de păpuși. Ei creează actorul interpret numit păpușă.
În acest stadiu de lucru, chem copii care se apropie curajoși de păpuși, le iau în mâini și aflu dacă sunt sau nu pe drumul cel bun. Le acceptă din start sau le găsesc defecte. În general nu m-am întâlnit cu critici aspre din partea lor. Am remarcat că sunt atrași, în general, de păpușile cu trăsături ferme, clare, păpuși bine, frumos finisate și foarte mobile. Impresia lor, mă ajută mult la tușa finală, la ultimă trăsătură de pensulă. Eu sunt un scenograf foarte exigent cu mine însămi, nu pot să trimit în scenă un obiect, fie el păpușă sau element de decor fără să-l finisez conform cu stilul și gustul meu artistic. În timpul repetițiilor, când se presupune că din punctul meu de vedere totul este gata, constat că tot mai am ceva de adăugat sau eliminat din dorința mea de a servi cât mai bine ideile regizorale și actoricești. Dar odată cu premiera spectacolului termin și eu cu retușurile, gata! Spectacolul este ca un copil care s-a născut, a crescut sub oblăduirea creatorilor și pleacă apoi să înfrunte realitatea vieții…

Vedeți dumneavoastră, meseria mea nu ar avea finalitate dacă nu ar exista această „specie” de artiști, minunați, cu iubire de păpușă, adica actorii păpușari. Dacă nu ar exista ei, să anime și să dea glasul și sufletul lor păpușilor executate de mine, munca și gândurile mele ar rămâne suspendate în eter, nevalorificate, neștiute de nimeni.

Un personaj favorit?
M-ați întrebat de personaje favorite, nu cred că pot numi unul. Sunt multe …, le iubesc pe toate, sunt toate cele născute și văzute de ochii minții mele și care au iesit la rampă în spectacole semnate la rubrica scenografie, Eugenia Tărășescu Jianu.
 
Lucrați pentru Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, am înțeles că ați colaborat și colaborați și cu alte teatre.
Da. Eu sunt un scenograf care a abordat toate genurile teatrale- iubesc opera și baletul, lucrez foarte mult în teatru dramatic – în ultima perioadă lucrez la Teatrul Național din Cluj. Ultimele premiere le-am avut în 2010 – 2011 cu „Revizorul” de Gogol și „Zenobia” de Gelu Naum în regia Monei Chirilă Marian, dar locul în care mă relaxez și trăiesc fericiri este teatrul de păpuși. Din totdeauna în momentele de derivă artistică m-am refugiat în teatrul de animație. Navighez între aceste genuri de teatru frecvent din 1970 până astăzi în fiecare an pe lângă un spectacol de teatru sau operă am montat și unul de păpuși.

Cum ajungeți să realizați scenografia unui spectacol?
Regizorii care m-au solicitat și care au colaborat cu mine de-a lungul timpului sunt prietenii mei de suflet și minte dintotdeauna. Ei au acceptat modul meu personal de abordare și au folosit-o cu succes, spun eu, și nu numai eu, dovadă cronicile scrise după fiecare premieră și premiile obținute la festivaluri ale acestui gen teatral. Stilul de gândire și creațiile artistice ale fiecărui coleg regizor, în parte, au dat originalitate și unicitate spectacolelor semnate de ei.
Consider că am un înger păzitor artist și el la rândul lui, deoarece m-a condus în preajma unora dintre cei mai importanți regizori de teatru și teatru de păpuși din țară. Fiecare spectacol are imaginile și discursurile sale regizorale, fiecare este o experiență artistică unică.

Regizorul dă indicații în ce privește concepția scenografică? Dacă are gata scenografia, păpușile, ce mai face regizorul?
Regizorul nu dă indicații în concepția scenografică. În discuțiile avute în timpul elaborării concepției regizoral-scenografice se crează o simbioză între gândurile regizorului și imaginația scenografului care conduc la actul final, spectacolul. Procesul de gândire este total diferit în spectacolul de teatru de păpuși față de celelalte genuri teatrale.
În teatru regizorul lucrează cu personaje vii – actorii - pe când în teatrul de păpuși lucrează cu personaje care sunt formate din păpuși inerte, cu forma și chipul gândite de scenograf și cu viața pe care i-o dă mânuitorul. Acesta este miracolul care se numește teatru de păpuși.

După ce terminați lucrul la un spectacol și are loc premiera, mergeți să-l vedeți? La ce vă gândiți atunci?
Evident că iau parte la premieră alături de întreg colectivul artistic, reprezintă finalitatea muncii noastre de creație.

Un copil are nevoie de fantastic, de personaje și jucării, copilul dumneavoastră a avut această resursă chiar în mama lui, cum a fost?
Fiecare copil este special, fiecare copil are lumea lui fantastică. Eu pot să fiu fericită că, de multe ori, acești copii cu lumea lor diferită s-au adunat laolaltă și au trăit în cadrul spectacolului, alături de personajele create de mine la fel de intens. Nu  pot spune că fiica mea a avut parte de atenția mea specială, este înzestrată nativ cu o fantezie bogată și cred că tot ce s-a întâmplat în jurul ei a ajutat-o să devină omul minunat de acum. Fiica mea ca și nepoata mea de nouă ani și-au exprimat fantezia prin desen. De multe ori păpușile create de mine s-au născut mai întâi și întâi pe foile desenate sau pictate de ele.


Această selecție de spectacole ce înseamnă? Cumva o listă de preferințe, de realizări scenografice preferate?
Selecția de spectacole pe care v-am anexat-o, fără să specific de ce (scuze!!) înseamnă o parte din activitatea mea pe scenă. Am renunțat să le mai enumăr pe cele din perioada de dinainte de revoluție. Fiecare din titlurile înșiruite înseamnă un nou punct de pornire în cariera mea, cu fiecare regizor cu care am colaborat am mai cucerit o dată publicul și critica de specialitate. Cu fiecare spectacol am câștigat un prieten regizor și mulți prieteni adulți sau copii. Chiar și dumneavoastră sunteți printre prietenii câștigați în urma vizionării spectacolului „Pinocchio”.
Toate spectacolele de teatru de păpuși enumerate au fost încununate cu premii naționale si internaționale la festivaluri și gale de teatru de păpuși.

Selecție spectacole:
Motanul încalțat, regie Tudor Chirilă, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru Botoșani 1990, Gala Națională a Păpușarilor 1991
Tinerețe fără bătrânețe, regie Mona Marian, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru de păpuși Gulliver, Galați 1991
Cerbul, de C. Gozzi, regie Mona Marian, Premiul pentru spectacol la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2008
Zurinca, regie G. Cadariu, Premiul pentru spectacol și scenografie la Gala intenațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Califul Barză, regie Oana Leahu, Premiul pentru spectacol și premiul pentru scenografie la Gala Internațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Povestea celor trei potocale, de C. Gozzi, regie Georgeta Lozincă, Premiul pentru scenografie la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2010

În final, vreau să vă rog să mă scuzați. Nu am exercițiul scrisului, îmi este mai ușor să verbalizez. Sunt într-o perioadă aglomerată și nu prea reușesc să mă concentrez pe problemele pe care mi le-ați indicat. Sper să fie satisfăcător ceea ce v-am răspuns.
Vă mulțumesc pentru tot,
Gina Jianu

Eu vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să îmi răspundeți.

 

Mediana Stan