În strada Mitropolit Andrei Şaguna nr. 13 se află cea mai veche biserică ortodoxă din Tîrgu-Mureş. Biserica de Lemn a fost construită între anii 1793 şi 1794 prin sprijinul acordat de comerciantul Hagi Stoian Constandin care va cumpăra terenul, va face demersurile necesare pentru obţinerea permisiunii de a construi din partea Consiliului oraşului şi va suporta din fonduri proprii costul lucrărilor. Nevoia ridicării unui lăcaş de cult ortodox se naşte în contextul unirii unei părţi a preoţilor şi credincioşilor români cu Biserica Catolică. Ortodocşii şi greco-catolicii se văd nevoiţi să îşi construiască biserici separate. Astfel, în aceeaşi perioadă, la distanţă foarte mică una de alta, se vor ridica două biserici. Spre deosebire de cea greco-catolică, cea ortodoxă este mai modestă din punct de vedere al materialelor de construcţii, dar foarte frumoasă ca abordare arhitecturală, reuşind să îmbine armonios tradiţia rurală românească cu influenţele stilului baroc.

Planul este longitudinal, terminat cu o absidă poligonală asimetrică şi compartimentat în pridvor, pronaos, naos şi altar. Din pridvor se poate urca în turnul-clopotniţă. Sistemul constructiv se încadrează în tradiţiile populare româneşti: pereţii sunt realizaţi din bârne groase care se îmbină la colţuri formând aşa-numitul motiv al „cozii de rândunică”. Nava are o boltă semicilindrică sprijinită pe console. Acoperişul din şindrilă este unitar pe toată suprafaţa alcătuită din naos şi pronaos, însă deasupra absidei formează o entitate separată care se adaptează formei poligonale. În cazul turnului se foloseşte acoperişul în formă de bulbi succesivi, specific bisericilor baroce.

Conform unei inscripţii de pe peretele interior al absidei altarului, decorarea bisericii cu picturi a avut loc în anul 1814, la mai mult de douăzeci de ani de la ridicarea sa. Acest decalaj poate fi explicat şi prin lipsa de fonduri cu care se confrunta populaţia română de religie ortodoxă, privată în acea perioadă  de drepturi şi privilegii din partea oficialităţilor. Pe de altă parte, există cercetători care disting o etapă de pictură anterioară anului 1814. Anumite scene din naos par a fi inferioare din punct de vedere calitativ, ceea ce ar putea însemna că au fost realizate anterior, de un zugrav mai puţin priceput, al cărui nume nu s-a păstrat.

Cei doi meşteri ale căror nume se cunosc datorită textului pisaniei sunt Popa Nicolae şi Bon Vasile. Aceştia aparţin şcolii de pictură de la Feisa (jud. Alba). Stilul lor îmbină elemente ale picturii bizantine cu o interpretare proprie, în maniera şcolilor locale româneşti. Lipsa de naturalism în redarea personajelor se datorează gradului mare de abstractizare a formelor, specifică picturii bizantine care operează cu aplatizarea şi lipsa volumetriei. Caracterul de artă populară este dat de maniera schematică, aproape naivă, de redare a chipurilor personajelor. Această combinaţie unică, specifică în general picturilor din bisericile de lemn româneşti, face ca aceasta sa devină valoroasă prin originalitatea ei.

Scenele din absida altarului, opera zugravilor mai sus menţionaţi, sunt foarte variate: „Învierea lui Lazăr”, „Înălţarea la Ceruri”, „Sfânta Troiţă”, „Binecuvântarea apostolilor”, „Pogorârea lui Isus în iad” etc.

Un alt element esenţial pentru spaţiul bisericii este iconostasul care desparte naosul de altar. Acesta este împărţit în patru registre verticale. Cel de jos este alcătuit din uşile împărăteşti şi patru icoane mari cu Sf. Nicolae, Maica Domnului cu Pruncul, Isus şi Arhanghelul Mihail. Uşile împărăteşti sunt decorate cu motive vegetale sculptate şi aurite şi cu şase medalioane pictate. Deasupra uşilor şi icoanelor împărăteşti urmează un şir de panouri mai mici cu diverse scene din viaţa lui Isus: „Naşterea”, „Botezul”, „Învierea”, „Înălţarea” şi din viaţa Fecioarei: „Prezentarea la templu”, „Buna-vestire” sau „Adormirea Maicii Domnului”. Ultimul nivel de icoane înfăţişează portretele celor doisprezece apostoli. Registrul superior al iconostasului este alcătuit dintr-un coronament sculptat cu forme vegetale aurite. Pe axul median se află o cruce  mare de lemn cu braţele trilobate, pictată cu imaginea lui Isus răstignit. Data realizării iconostasului nu este cunoscută, dar stilul în care a fost realizată pictura panourilor este tot unul specific artei populare.

În vara anului 1866, Mihai Eminescu, în drumul său spre Blaj, a trecut şi prin Tîrgu-Mureş. Se spune că şi-a găsit adăpost peste noapte tocmai în pridvorul bisericuţei de lemn şi că sunetul clopotelor l-a inspirat când a scris: „clopotul cel dogit gemea bolnav în turn şi toaca se izbea de stâlpii clopotniţei...”.

Bibliografie:
Ioan Eugen Man, Tîrgu-Mureş, istorie urbană de la începuturi până în 1850,Tîrgu-Mureş, Ed. Nico, 2006, pp. 210-211.
Traian Popa, Monografia oraşului Târgu Mureş,Tîrgu-Mureş, Fundaţia Culturală "Vasile Netea",2005 (prima ediţie 1932), pp. 234-244.
Nicolae Băciuţ, Nicolae Gheorghe Şincan, Biserica de lemn „Sfântu Arhanghel Mihail”, Ed. Nico, Tîrgu-Mureş, 2006.

Autor: Maria Orosan-Telea